Poveste in zori

Dimineata de primavara coplesise iarba cu roua.Din glodul trudit ieseau aburi , de parc-ar fi clocotit ceva in maruntaiele pamantului.Ion , pescarul din satul uitat de lume , nu prea dormise noaptea asta.Se zvarcolise-n asternuturi , iar gandurile il incolacisera , fara urma de scapare.Acum , privea-n tavanul de chirpici si parca i se nazarea o apa limpede , un cer fara de nori si se vedea pe el , pe malul plin de buruieni , scrutand tainicia baltii..
“ Acu’, daca n-or trage , ce vina sa le porti ? ” isi zise Ion , mestecand gandurile diminetii..Langa patul acoperit cu o cerga , stateau frumos randuite unditele lui facute din trestie de casa , mestesugite cu truda.Pentru o clipa , crezu ca viseaza , se ineca si incepu sa tuseasca ,mai abitir ca zilele trecute.Scoase din pachet o tigara , din cele plamadite de diavol.O aprinse si trase adanc.Apoi , lua cana si bau cu nesat o inghititura de apa , din cea ramasa de-aseara.Ii simti gustul ca de plumb si i se paru ca durerea din piept il lasa.
“ Cu ce sa-ncerc azi ? ” se gandi e l, cu apa siroindu-i pe buze..Balta asta-i pe moarte, da’ trebuie s-apara el..” Se opinti , apoi , pe zidul de chirpici si pipai trestiile rezemate de peretele odaii…Ii veni ameteala , isi ascunse amaraciunea in gura si iesi agale in mijlocul ograzii.Scruta cerul…Soarele incepuse sa se iteasca in orizontul cerului.
“Apai , ce sa fac , n-am cum sa-l descant..! ” Mai privi o data cerul senin , intra-n odaie si se-mbraca alene , cu aceleasi haine spalate de ploi si uscate de vant.Mai cantari din priviri traista cu cele trebuincioase pescuitului si lua cu bagare de seama bucatile de mamaliga , ramase-n strachina , de peste noapte.Le dibui cu grija si le framanta cu osardie in causul palmei..” O da la cocolos..! ” isi zise , privind gogoloiul zamislit de mainile trudite.”Adica , cum ? De ce n-ar manca ? ” Isi umplu , apoi , o sticla de apa , isi lua cu el traista si juvelnicul impletit din fir de canepa si iesi din curtea cu gloduri ,usurat si si cu gandul aiurea.Ochii i se mai limpezisera si , curios ,nu mai vedea apa cea limpede , cand i se nazarise dimineata.Cu mersul saltat , dar apasat, o lua inspre balta , care i se latea in fata.Ajunse , cand soarele era de-o palma-n orizont.Se apuca de treaba pescareasca si pregatirile il prinsera-n tentacule , precum o caracatita.Isi privi prajinile de trestie , mai naclai ceva la mamaliga , apoi pipai plutele si acele din varful firelor.”Acu sa te vad ! Ca mai spre amiaza , te moleseste soarele..!” Aranja locul printre buruienile malului , infipse cocoloasele in ace si arunca pe rand trestiile inspre luciul baltii, da nu ca-n tinerete…” Off , batranetea,bat-o D-zeu , nu ma mai tine-n vlaga…! ” isi zise-n sinea lui Ion , privind cerul..”Doamne , nu ma lasa sa patimesc!”Parca auzindu-i gandul , cerul se-nvalmasi dint-o data…si nu-i asculta ruga..Ruperea de nori se porni cu-nversunare , iar norii se bulucira de la un cap la altul al cerului incremenit in potopul ivit al diminetii de primavara.Vrajmasia vremii il birui pe Ion.Isi stranse trestiile ce saltau pe unduirea apei , cotropita de urgia cerului.”Tot e bine , inmoaie pamantul , pentru rodul toamnei..O veni si crapul ,maine dimineata , D-zeu stie..” Potopul nu mai conteni..Razvratirea norilor tinu mult , pana spre amiaza , pana ce soarele sparse pacla norilor si lumina din nou satul uitat de lume.Ion ajunse acasa si avu noaptea acelasi vis.Cu un cer limpede , fara nori si pe el se vazu din nou pe malul plin de buruieni al baltii…