O banca, o alee, un parc

Te-astept pe-aceeasi banca, din lemn de brad vopsit,
Ce-acuma este roasa, ca doru-mi scrijelit..
Dar gandu-i vesnicie, totu-i zadarnicie,
Nu mi te-arati frumoaso, in dulcea-mi reverie…

Si frunze-mi cad pe tample, e toamna vietii mele,
Privesc la cer si norii, imi par un joc de iele…
Te-ai scurs ca si o apa in iezerul de munte,
Iar ale mele ganduri, mi-au sculptat flori pe frunte…

As vrea sa sorb din nou din apa ta cea rece,
Sa-mi stampar setea iar, de doru-mi ce nu trece..
M-a ostenit de mult, al dulcei vraja chin,
Eu te astept si-acum, pe banca de sub pin…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Acareturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la O banca, o alee, un parc

  1. Mélanie zice:

    te cautasem ani de-a rândul, cu fiecare anotimp si poate ca undeva, în gândurile mele speram ca te voi gasi…

    ieri-dimineatza, dintr-o data începuse sa fulguiasca, întâi usor, apoi din ce în ce mai tare, iar pasii mei lasau urme în neaua topita… am continuat cu TINE-n gând si ma-ntrebam unde erai la ora-aceea… am ajuns într-un parc, l-am traversat si te-am zarit la iesire, ca o umbra de basm… asezat pe-aceeasi banca, ma asteptai nerabdator, încercând sa prinzi fulgii de zapada… te-am privit cu duiosie, fara sa ma vezi, mi-ai adulmecat pasii, mi-ai zâmbit mustaceste si te-ai grabit sa ma strângi în brate… ti-am atins tâmplele argintii si ti-am privit ochii-ti chihlimbar-aprins… ai vrut sa-mi spui ceva, ai inceput cu:”stii ca…”, dar te-am întrerupt cu vârful degetelor pe buzele-ti între-deschise… mi-ai zambit din nou, cald, mi-ai sarutat podul palmei si-ai continuat:”stii ca sunt pe punctul de-a ma îndragosti de tine?…”

    am tacut, te-am sarutat lung si apasat, dupa ce-mi spusesei ca saruturile mele erau „caramel”… ti-am raspuns:”normal, doar sunt cara-mela, Mela draga…” erai vesel, îmbujorat si cu chef de joaca, irezistibil… ti-ai apropiat buzele de urechea mea dreapta si mi-ai soptit silabic pofta-ti de-a ma iubi… ti-era dor de mine, de clipele noastre fermecate, de conturul trupurilor noastre înlantzuite, de gemetele si suspinele noastre contopite, de jarul ninsorilor fierbinti în care „muream” de extaz, ca sa reînviem ca Phoenixul legendar din propria-i cenusa…

    am deschis ochii si-am privit spre rasarit, unde ninge cu iubire, cu dragoste, cu dor… de-abia astept sa te regasesc tot acolo, ca sa-mi repeti ca ieri, în parc:”dorintza mea e sa te iubesc mereu…”

    • Frumoasa replica ,Mel…Mult mai frumoasa ,decat incercarea mea rimata! :))

      • Mélanie zice:

        Esti (prea) modest… 🙂

        Cum esti francofon si francofil, iata-o melodie interpretata de-un vecin de „judetz”:

        m<3

    • psipsina zice:

      melanie, cum zice orice francez de rând: faină replică! 🙂 cred că o să încerc să te momesc să îmi trimiţi o scriitură pe care să o plantăm drept guest post…. mă gândesc, mă gândesc…

      • Mélanie zice:

        @ma chère pisica,

        stranie coincidentza, à une lettre près: folosesc termenul „scrisatura” de mult… 🙂

        acelasi „vecin”(cu-acelasi accent local!) cu France Gall, pe muzica lui Michel Berger(RIP!):

        bisous(poutous) et à+! 🙂

  2. scorpio72 zice:

    foarte frumos vv-ule,dar la tine nu ma mai suprprinde…daca nu rad,cad in starea de blegeala..:)) deci ceva se intampla…
    http://scorpio72.wordpress.com/2011/04/11/provocarea-papala-o-banca-o-aleeun-parc/

  3. Pingback: Provocarea papala-O banca ,o alee,un parc « cataratorii

  4. redsky2010 zice:

    virusache, ai inceput saptamana romantic. sa fie primavara asta inflorata „di vina?” 😀

  5. Pingback: O banca, o alee, un parc | Redsky2010's Blog

  6. Pingback: o bancă, o alee, un parc « psipsina

  7. psipsina zice:

    virusache, maestro, mă gândeam că ai să apar cu undiţa să ne pescuieşti, da nici chiar să pui în cârlig atâtea metafore! şi uite-aşa stă mâţa în coadă! 😉

  8. Pingback: Catrene despre pozele din parc « VeroVers

  9. Georgiana zice:

    superb! asa ai vrajit fetele, ha? 😉

  10. Lora zice:

    Minunate imagini! Si asteptarile… au farmecul lor, cel al nostalgiei, atunci cand stim ce asteptam.

  11. Pingback: O banca, o alee, un parc « ECLIPSA DE MARTE

  12. Pingback: O bancă, o alee, un parc | Per aspera ad astra

  13. BlueRiver zice:

    pe mine m-ai dat pe spate 🙂

  14. Marian S zice:

    Hai bre, nene virusule, nu te mai recunosc !!! Cum adicătălea „Aş vrea să sorb din nou din apa ta cea rece„ ??? Unde o ţine, bre, de e rece ??? Da` o bere nu putea să ţină în acelaşi loc ??? În loc să zici şi tu „mi-ai dat ceva umed şi fierbinte„ sau, mă rog, altă rimă…

  15. Pingback: Magic carpet… « androxa

  16. Alexandru zice:

    Poza aceea îmi aminteşte de o alee (mult umplată) din parcul Romanescu. Iar versurile frumoase …m-au aruncat în şi mai mare melancolie…
    Hai salutare!

  17. Mélanie zice:

    @”Si frunze-mi cad pe tample, e toamna vietii mele,”

    am visat…

    ca-ti adormisem pe tâmple,
    undeva pe altarul dorului…
    imaginea ta se metamorfoza în Înger,
    îmi suspinai pe pleoape…
    m-am culcat pe umarul tau stâng,
    cu soapte de iubire melodioase…
    zâmbetu’-ti mustacit
    mi-a sarutat sânii si gura…
    un gând m-a trezit,
    te-am zarit tot acolo,
    asteptându-te sa-mi revii,
    sa mi te-asterni pe gene…

    am visat…

    ca erai eu
    si ca eram TU…
    mi-era dor de mine si de tine,
    dar mi-am impus sa redevin eu…
    apoi am adunat petalele de catifea,
    le-am sadit în gradina secreta,
    le-am stropit cu perle sarate…

    la sosirea zorilor,
    cu primele raze de soare,
    au rasarit gânduri,
    sentimente,
    dorintze viscerale…
    toate s-au transformat în liane-jad,
    gata sa ma lege
    cu un laser-chihlimbar…

    tristetzea si-amintirile s-au estompat,
    dupa ce rasarisera prea târziu…

  18. papagigli zice:

    Virusache,
    „Iar ale mele ganduri, mi-au sculptat flori pe frunte…” Imi place mult versul asta. Foarte inspirat. Felicitatiuni!

  19. Ludmila zice:

    Lasand glumele perverse la o parte, recunosc ca m-ai atins undeva cu poezia asta. Desi mie nu imi plac poeziile. Frumos!

  20. surry zice:

    Dincolo de toamna,dincolo de vise, se aude in departare un sunet tanguit,e Sfinxul ce rage mahnit ..
    Caut ,gasesc,pierd si culeg in palma mici diamante si cred sa nu o sa mai fie niciodata noapte!
    Am scris fugar aceste randuri,uitand o clipa de alte cateva sute ce zac intr-o agenda intr-un sertar …
    Este divin ce ai scris „VV”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s