La pescuit (I)

Stimati impatimiti ai pescuitului, cam banuiesc ce faceti voi cand organizati o iesire. Unii va intocmiti o mica lista cu ce trebuie sa luati, iar de veterani, nu mai vorbesc, intervine rutina. Dar si unii si altii va interesati de “mersul” vremii. Ori urmariti comunicatele pupezelor(asa le zic eu) de la meteo,ori accesati internetul si gasiti ce va intereseaza.

Ca o recomandare, nu va luati dupa spusele nevestelor(pentru cei casatoriti), ca si-asa plecati. Cu a mea, spre exemplu, am ajuns la un inedit mod de comunicare, cand plec. Nu zice nimic. Ca stie ca “nebunu” cand a bagat cartela, e deja perforata si ramane asa. Si mai stie ca, nici referire la vreme, nu trebuie sa faca. Ca daca se uita pe ceru’ patriei si-mi spune ca se vad niste norisori, a doua zi e potop pe balta. Asa ca ,mai bine tace ,ca si tacerea e de aur, de te gandesti… Si pan’ la urma, tot de Sf. Ilie depinde ,ca el scutura matreatza de sub poale, cand n-are chilotzii trasi.

Revenind la oile, robii nostri (adica eu, Marian si Florin) intr-o dupa amiaza cu cer senin, ni se pune pata si hotaram la unison sa facem o incursiune in zona Fantanele(cand era taxa mai mica, nu ca acu) pe partea cu Ciutura. Incarcam pomul de Craciun(masina, adica) cu cele necesare pentru doua zile si ne luam posturile in primire. De data asta, asa s-a nimerit, io indeplineam functia de ochitor, fiind plasat pe bancheta din spate a masinii, la luneta, inconjurat de gramada bagajelor. Si erau asa de multe, ca punga cu painea cea de toate zilele, o tineam pe genunchi, din lipsa de spatiu.

Forjam noi motoru’ si cum timpul trece repede, nici nu ne dam seama, ca si ajungem in satul Criva(cei din Dj cunosc traseul). Priveam si nu ne venea sa credem. Pe sosea, crengi rupte, iar pe margine urme de suvoaie de apa, semn ca fusese in zona o rupere de nori.
-Bai, daduram de dracu! -zic, privind peisajul apocaliptic din jurul nostru. Opreste masina, sa-ntrebam un localnic! Mai facuram o suta de metri, ocolind crengile cazute aiurea si vedem in fata unei porti un batranel ce adulmeca cerul.
-Tataie,ce fu p-aci? intreba Marian cu glasul stins.
-Ma baieti, manca-v-as coadele voastre… jale mare, fu furtuna…Da noru al mare o lua inspre Ciutura(adica unde voiam noi s-ajungem) Acum, stiti si voi cum functioneaza mecanismul pescarului…Ca ceasul Doxa, precis si fara sincope. Cale de intoarcere nu mai era, asa ca …cu D-zeu inainte…Ajungem noi pe partea cu livada si zarim vreo trei masini stationate la intrare si inca doua pe malul baltii.
-Florine, ce facem, intram si noi? il intarat io dintre bagaje
-Tineti-va bine, c-o luam pe panta! imi raspunde Florin, privind spre… drumul oaselor. Pe panta, sleauri si namol la greu, motoru saracu’ pufaia si el sa-i iese sufletu, iar noi ne gandeam ce drac faceam daca ramaneam inpotmoliti. Si cum un necaz nu vine singur, pe la mijlocul pantei, simtim cum rotile gliseaza si masina incepe sa alunece intr-o parte ca si un limax, oprindu-se in final cu rotile sprijinite in dambul pantei si cu portierele stanga blocate. O pozitie nefireasca pana la urma, intrucat noi trebuia sa ne “cataram” ca sa putem iesi, Florin fiind la volan, iar eu aproape acoperit de bagajele care se pravalisera peste mine.

Dupa un moment de deruta, Marian, cel din dreapta soferului, si singurul care avea acces la portiere, ia hotararea cea mai inteleapta:
-Ramaneti asa, nu va miscati ca poate se rastoarna masina…Ies eu si scot bagajele, dupa care iesiti si voi…!
Nu mai spun ca totul mi s-a parut o vesnicie, ranitele erau peste mine iar punga de paine, pana atunci pe genunchi, imi ajunsese pa la cap, singurul, de altfel, care mai era mobil. Reuseste Marian sa iese, il urmeaza si Florin, catarandu-se peste schimbatorul de viteze si amandoi, cu élan camaraderesc, incep procesul de descarcerare a subsemnatului. Intr-un final, se scot materialele de pe mine, escaladez si io canapeaua si, dupa un moment de respiro, impingem masina in pozitia consacrata: pe patru roti. Curios, n-a fost de loc sifonata pe partea stanga, s-a sprijinit in roti.

Totul in regula, mai putin lipiile care, in tumultul “pitonarii” cazusra din punga si erau de-acuma pudrate cu oarece namol. Banuiti ca la ajungerea pe balta, dupa ce ne-am pudrat si noi impingand masina, le-am pus(lipiile) pe capota, sa se… zvante.

Ca brutariile din Ciutura erau in relache… Ce-a urmat, nu e greu de-nchipuit… Leapsa in namol si peste… pe sarite. Cred ca se-ascunsesera de teama… tunetelor.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povesti despre mincinosi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s